marți, 1 septembrie 2015

Abia m-am apucat de învățat. E târziu?

E întâi septembrie și tu abia te-ai apucat de citit Alcătuirea corpului uman? Sau abia ai făcut rost de manualele necesare pentru chimie? Presupun că te întrebi dacă e prea târziu să te apuci de învățat pentru admitere. Răspunsul este...cu siguranță nu!

M-am apucat să învăț la biologie în iunie 2014. Până la jumătatea lui septembrie am citit doar până la analizatori. Nu mi-am propus să rețin ceva, ci doar m-am familiarizat cu informațiile din manual. Toată vara m-am bucurat de vacanță astfel încât în toamnă să fiu odihnită și să pot învăța pentru bac și admitere. La chimie am început să învăț abia în octombrie. Nu am pornit de la zero, baza fiind pusă la orele de curs din liceu. 

În ianuarie, am terminat de parcurs o dată manualul de biologie. Îmi făcusem un program astfel încât capitolele mai ușoare (cum e respiratorul, de exemplu) să le citesc o săptămână, iar pe cele mai grele (nervosul, circulatorul, digestivul sau metabolismul) să le citesc două săptămâni. Bineînteles că nu am putut să respect programul exact așa cum era inițial deoarece în unele zile eram așa de obosită când veneam de la liceu, încât nu puteam nici să-mi țin ochii deschiși. Important e să nu te abați prea mult de la program. Dacă ai nevoie de o zi pauză, nu e nicio problemă. Uită-te la un film sau dormi. Dar a doua zi trebuie să înveți. După prima parcurgere, nu pot să spun că știam totul la perfecție. În schimb, știam foarte bine unde pot găsi informațiile. De exemplu, când  m-a întrebat o colegă care se pregătea și ea să dea la medicină unde găsește în manual despre hemeralopie, știam că era la analizatorul vizual, la adaptarea receptorilor vizuali, cu toate că nu știam exact la ce se referă termenul.

Deși mi-am făcut și la chimie un program, nu am reușit să-l respect deloc. Problema cu care m-am confruntat era că manualele de chimie care sunt în programă nu sunt foarte bine organizate. Drept soluție, am cumpărat de la o prietenă care era deja în anul I fișele cu teorie pe care profesoara i le dăduse la pregătire și împreună cu manualele și cu o culegere mi-am făcut propriile mele fișe de pe care să învăț. Recunosc că scrisul fișelor mi-a luat foarte mult timp deoarece eu am și o problemă, aspectul contează foarte mult pentru mine și dacă nu-mi plăcea cum scriam o foaie, o rescriam. În cele din urmă, acest aspect nu a fost un impediment pentru mine, am reușit să termin la timp materia, și rescriind de mai multe ori mi-am fixat mult mai repede noțiunile.

Ideea e că nu e foarte târziu să te apuci să înveți pentru admitere dacă îți organizezi eficient timpul și înveți cum să înveți. Chiar dacă faci pregătire cu un profesor sau te pregătești individual, contează foarte mult să știi să-ți planifici timpul astfel încât să treci de câteva ori prin materie. Contează să fii motivat, să dai tot ce e mai bun ca să-ți vezi visul împlinit. Admiterea nu e foarte grea, privind în urmă, realizez că nici materia nu e multă, însă pe lângă cunoștințe, trebuie să înveți și cum să le asimilezi astfel încât să valorifici timpul pe care îl mai ai la dispoziție. Fii atent la postările de pe blog pentru că voi reveni cu detalii în ceea ce privește învățatul eficient și organizarea timpului.

Un comentariu:

  1. Vreau să împărtășesc întregii lumi cum Dr. Reethesh, cel mai mare dintre toți vrăjitorii, m-a ajutat să-mi reunesc căsnicia. Fostul meu soț s-a despărțit de mine acum patru luni. De atunci încerc să-l recuperez, dar în zadar. Eram îngrijorată și confuză pentru că îl iubesc atât de mult. Am fost foarte deprimată și traumatizată că m-a lăsat singură. M-a lăsat cu copiii și m-a ignorat încontinuu. L-am implorat să mă ierte prin mesaje text, ca să se întoarcă acasă, deoarece copiii plâng și le este dor de tatăl lor, dar nu a răspuns. Îl voiam cu disperare înapoi. Suntem un cuplu bun împreună, dar el pur și simplu mă ignoră și își vede de viață pur și simplu. Așa că am căutat ajutor după ce am citit o postare a Dr. Reethesh pe internet și am văzut o doamnă pe nume Hanna care a mărturisit că Dr. Reethesh a aruncat o vrajă de dragoste pură pentru a-l împiedica pe soțul său să divorțeze. Am întâlnit și alte persoane care l-au spus lucruri bune despre Dr. Reethesh. Era vorba despre cum și-a adus înapoi fostul iubit în mai puțin de trei zile. La sfârșitul mărturiei ei, mi-a lăsat un mesaj pe WhatsApp: +234901299010. L-am contactat pe Dr. Reethesh prin WhatsApp și i-am explicat problema mea, iar el mi-a spus ce a fost în neregulă cu soțul meu și cum s-a întâmplat. Mi-a promis că îmi va restaura căsnicia și, spre marea mea surpriză, fostul meu soț s-a întors la mine și și-a cerut scuze pentru greșeala sa și pentru durerea pe care mi-a provocat-o mie și copiilor mei. Din acea zi, căsnicia noastră este mai puternică decât era înainte. Dr. Reethesh, ești un adevărat vrăjitor, poți să-ți recuperezi fostul partener și să trăiești fericit cu el. Contactează-l pe Dr. Reethesh pe WhatsApp +2349012999010 sau prin e-mail: reethesh60@gmail.com

    RăspundețiȘtergere