sâmbătă, 1 august 2015

Despre blogul Vreau la medicină

Blogul Vreau la medicină se adresează atât celor care aspiră să fie admiși la medicină, cât și colegilor din domeniu. 

De ce un blog? Cu toții cunoaștem faptul că medicina este una dintre cele mai dificile facultăți, iar mulți dintre cei care decid să o urmeze nu sunt informați suficienți în ceea ce privește admiterea sau ceea ce presupune această facultate. Vreau la medicină a luat ființă cu scopul de a-i ajuta pe cei care se gândesc să urmeze medicina, mai concret, de a-i informa și de a le oferi sfaturi cu privire la admitere și nu numai.

Cine scrie pe blog? Sunt Bianca și vara aceasta am fost admisă la medicină generală la UMF Carol Davila. Până voi descoperi personal ce presupune facultatea de medicină, articolele de pe acest blog vor relata, într-o manieră subiectivă, drumul pe care l-am parcurs pentru a fi admisă la facultate, iar apoi viața de student. Sper că ceea ce veți citi aici să vă fie de folos și să vă ofere motivația și informațiile necesare pentru a vă îndeplini visul de a deveni medic. 

Dacă ai vreo nelămurire în ceea ce privește admiterea sau dacă ai nevoie de un sfat, poți lăsa un comentariu pe blog sau îmi poți scrie la vreaulamedicina@gmail.com și îți voi răspunde cât de repede pot. De asemenea, dacă și tu ai ceva de spus în ceea ce privește tema blogului, voi publica gândurile tale aici.

Spor la citit și mult succes în drumul pe care ți l-ai ales!

Un comentariu:

  1. Buna Bianca. Si eu vreau sa ma apuc de ceva asemanator. Uite blogul meu : http://vreausafiumedic.blogspot.ro/. As fi recunoscatoare daca m-ai ajuta cu promovarea lui. Sunt abia la inceput dar promit sa ma tin de el. :D

    RăspundețiȘtergere